Cum să pierzi un prieten
fără să te pierzi și pe tine
Poate unii au noroc să se nască așa. Sau o copilărie destul de fericită cât să fie astfel de mici. Dar cred că pentru mulți dintre noi începe pe la 30 de ani. Un 30 generic. Poate fi și 32 și 34 și 28 dacă ești precoce. Vârsta la care începi să conștientizezi că ești mult prea obosit și ai mult prea puțin timp ca să te mai agiți să mulțumești pe toată lumea. Să mai pompezi viață în legăturile care și-au urmat cursul.
Relațiile care nu mai sunt odihnă, ci luptă. Strădanie.
Prieteniile în care te simți stingher pentru că nu vă mai sunt compatibile valorile sau modul de a vedea lumea. Poate pentru că nu au fost compatibile niciodată, dar nu te cunoșteai încă suficient de bine ca să-ți dai seama de asta.
Acei „prieteni” care nu se bucură pentru victoriile tale sau care dispar fix când viața te trântește la pământ.
În adolescență sau la începutul vieții de adult e destul de ușor să le colecționăm. Pentru că un creier în formare nu știe neapărat ce e mai bine pentru el. Sau pentru că sunt vârstele la care credem că prietenii prietenilor noștri sunt implicit și ai noștri și așa ajungem în grupuri de ieșit la bere și mers la mare bazate pe simpatii călduțe, dar intimitate puțină. Grupuri care ne dau iluzia unei comunități, dar nu neapărat și apartenența reală.
Dacă ai avut o copilărie care te-a pregătit să devii un veritabil people pleaser - -pentru că părinții te-au învățat că afecțiunea trebuie câștigată - să pui capăt chiar și celei mai goale dintre prietenii este un travaliu. Un eșec personal. Un doliu. Te gândești că ai dat greș. Că nu ai făcut destul. Că e ceva în neregulă cu tine. Dar…
Prieteniile se termină… tot timpul
Montaigne spunea că, în viață, ajungi să ai un singur prieten adevărat. Era cam dramatic dacă mă întrebi pe mine, dar ideea rămâne: ai voie să decizi că o persoană din viața ta nu este acel prieten. La fel cum și ceilalți au dreptul să decidă că tu nu ești asta pentru ei.
Un studiu finlandez din 2016 arăta că oamenii își tot cresc cercul de prieteni până în jurul vârstei de 25 de ani, după care numărul acestora începe să scadă rapid — și continuă să scadă de-a lungul vieții. Factori precum mutarea într-un alt oraș sau începerea unei relații pot accelera acest proces.
Un alt studiu, realizat la Oxford, a concluzionat că îndrăgostirea ne poate „costa” doi prieteni apropiați. Iar deși prezența prietenilor intimi este constant asociată cu o mai bună sănătate fizică și mentală, până la o zecime dintre adulți nu au niciun prieten apropiat (conform unor cercetări din Marea Britanie).
Prieteniile se încheie frecvent. Sociologul Gerald Mollenhorst, de la Universitatea Utrecht, a intervievat 604 adulți despre prieteniile lor, apoi a revenit șapte ani mai târziu. La reevaluare, majoritatea își înlocuiseră jumătate dintre prieteni, iar doar 30% dintre prietenii apropiați inițiali mai erau încă parte activă din viața lor. Copilul și adolescenta din mine care idealiza conceptul de prieteni pe viață e foarte tristă când citește studii din astea. Dar e și un confort în faptul că e o experiență comună.
Cauzele sunt complexe și unele nu țin de alegerile noastre individuale, ci de felul în care este țesută viața noastră socială astăzi. Avem tot mai puțin timp pentru interacțiuni în persoană și tot mai multă atenție acaparată de ecrane și algoritmi. E din ce în ce mai greu să ținem de prieteniile noastre și atunci când acestea ne hrănesc și vrem să facem eforturi pentru ele.
Iar în unele cazuri e pur și simplu mai bine să renunțăm. De exemplu, încheierea unei prietenii toxice ne poate îmbunătăți starea de bine. „Uneori chiar romanțăm prea mult prieteniile”, spune psiholoaga Kaitlin Flannery. „Nu toate prieteniile ne servesc în mod pozitiv. De cele mai multe ori, prieteniile au beneficii mari, dar vrem să ne asigurăm că alegem prieteni care ne ajută.” Unii prieteni ne pot face să simțim că alături de ei ne umplem bateriile, în timp ce alții ne lasă obosiți și secătuiți. Și uneori nu e așa simplu de definit.
Tinem să ne gândim la relații ca fiind pozitive sau negative. E ușor să vrei să stai deoparte de șeful abuziv sau de mătușa cu replici crude și să petreci mai mult timp cu bunica mereu iubitoare și prietenul din liceu care te-a sprijinit mereu. Dar, după cum explică Adam Grant și au arătat mai multe studii, cele mai toxice relații sunt cele ambivalente. Șeful care îți laudă constant munca, dar nu te promovează niciodată sau nu-ți dă cu adevărat ocazia să crești. Sau, în cazul prietenilor, cei care azi te ajută, mâine te rănesc. Acum te pupă, acum te scuipă.
Cercetări revoluționare conduse de psihologii Bert Uchino și Julianne Holt-Lunstad arată că relațiile ambivalente pot fi dăunătoare pentru sănătate - chiar mai mult decât relațiile pur negative. Un studiu a constatat că adulții aveau o tensiune arterială mai mare după interacțiunea cu persoane care evocau sentimente mixte decât după interacțiuni similare cu cei care evocau sentimente negative. În alte cercetări, cu cât subiecții adulți aveau mai multe relații ambivalente în viețile lor, cu atât se simțeau mai deprimați, iar ritmul lor cardiac și tensiunea arterială creșteau mai mult în condiții de stres.
De ce dor despărțirile de prieteni
Faptul că pierderea prietenilor este comună nu înseamnă că nu doare. Ruperea unei prietenii este, cum spune psiholoaga Beverley Fehr de la Universitatea din Winnipeg, „un tip de durere nerecunoscută”. „Dacă cineva trece printr-un divorț sau rămâne văduv, primește în general sprijin – sau măcar recunoașterea durerii. Acest lucru rareori se întâmplă în cazul despărțirilor între prieteni”, explică ea.
Nimeni nu ne-a învățat cum să „ne despărțim” de prietenii noștri, nici cum să vorbim despre asta. Avem ritualuri pentru relațiile romantice, pentru demisii sau pentru mutări. Dar nu prea știm ce să facem când o prietenie care cândva însemna mult devine o povară greu de dus mai departe.
S-a scris mult despre quiet quitting la locul de muncă sau ghosting în dating, dar așa se întâmplă adesea și cu prieteniile. Se sting încet și fără declarații clare. Mai puține telefoane, mai puține mesaje, mai puține cafele împreună. Până când, fără să-și spună nimeni nimic, ce-a fost odată familie aleasă devine someone I used to know. Pentru cel care se distanțează, pare un mecanism de apărare în fața unei prietenii devenite nocive. Dar pentru celălalt, suferința poate fi amplificată de lipsa unei explicații și, implicit, lipsa de closure.
În prieteniile dintre femei e de două ori mai complicat. Fetele și femeile tind să aibă așteptări și standarde mai mari pentru prietenii lor în ceea ce privește loialitatea și sprijinul emoțional. Așa că, în studii, „au raportat că au fost mai triste, au ruminat mai mult, s-au simțit mai singure și au fost mai stresate în urma încheierii unei prietenii decât bărbații”, spune Flannery.
Cum să faci față pierderii unei prietenii
Dă-ți timp să o plângi. E dureros să pierzi un prieten, chiar și atunci când alegerea îți aparține și știi că e ce trebuie. Merită propriul doliu.
Ai grijă de tine. Pune pe primul loc activitățile care-ți fac bine: mișcarea, hobby-urile, timpul petrecut în natură.
Setează-ți limite. Dacă e necesar, limitează contactul cu fostul prieten pentru a-ți proteja sănătatea emoțională.
Caută sprijin. Vorbește cu alți prieteni, cu familia sau cu un terapeut pentru a-ți procesa emoțiile și a-ți recăpăta perspectiva.
Reflectează și învață. Gândește-te ce te-a învățat această prietenie despre tine și despre ce îți dorești în relațiile viitoare. Cu ce rămâi?
În fiecare moment ai în jurul tău toți oamenii de care ai cu adevărat nevoie. Ai încredere în mine cu asta:)