De ce Bad Bunny nu e o plăcere vinovată
și noi motive să întăresc concluzia că trebuie să ajung și în Puerto Rico în viața asta
Salut,
E abia 18 ianuarie, dar știu deja care va fi discul meu preferat din 2025. Pentru că Bad Bunny și-a lansat cel mai nou, și întâmplător cel mai bun, album: DeBÍ TiRAR MáS FOToS.
Am zis că Remontada e un newsletter despre lucrurile care ne țin la un loc. Iar pentru mine, muzica intră zi de zi în această categorie.
Nu e un domeniu despre care voi scrie des, pentru că o parte din mine e de acord cu citatul acela mereu prost atribuit cum că: Writing about music is like dancing about architecture. Dar nu puteam să trec peste albumul ăsta fără să las câteva rânduri aici. Cu riscul să-mi dai unsubscribe dinainte să treci la următorul paragraf, aquí vamos.
dtmf e o declarație de dragoste pentru Puerto Rico. Bad Bunny continuă ce-a început cu piese profund politice ca „El apagón” (2022). Denunță colonialismul și gentrificarea insulei și își celebrează rădăcinile culturale, ca o formă aparte de rezistență.
Albumul a fost lansat pe 5 ianuarie, într-o săptămână încărcată de semnificație istorică pentru portoricani. În urmă cu 157 de ani, revoluționarii au înființat Comité Revolucionario de Puerto Rico în timpul exilului politic din Republica Dominicană, au creat primul steag în semn de solidaritate cu modelele dominicane și cubaneze și au declanșat El Grito de Lares în 1868, prima revoltă armată a insulei împotriva regimului colonial spaniol. Deși rebeliunea a fost zdrobită, simbolismul său cultural și politic reprezintă temelia identității și independenței portoricane.
Pe piesa „NUEVAYoL”, care deschide albumul, Bad Bunny își lansează propria revoluție muzicală, la New York. Apelează la 20 de secunde din hitul salsa al anilor ‘70, “Un Verano en Nueva York”, care face apoi loc dembow-ului dominican. Cred că nu i-a ieșit o ciocnire atât de fericită de stiluri de la Tití me preguntó încoace.
Și pe acest disc, chiar mai mult ca pe precedentele, Bad Bunny e un alchimist al genurilor muzicale și un maestru al contopirii trecutului cu prezentul în feluri care par mereu proaspete. „Fură” idei și intercalează ritmuri din mai multe școli și generații muzicale ale insulei pe care s-a născut: salsa, plena, bolero, perreo old-school (anii ‘90), bachata, până la pop-ul latin și música urbana ale zilelor noastre.
Într-o oră și 7 minute, cât are tot discul, apuci să deguști din toate felurile muzicale ale Puerto Rico - cu zero risc de indigestie sau de a deveni sătul.
Pe „BAILE INoLVIDABLE”, o salsa plină de nostalgie despre un bărbat care nu poate să o uite pe femeia care l-a învățat să danseze, viața e imaginată ca o petrecere care într-o zi trebuie să se termine. Pe această piesă, îi poți auzi cântând la diferite instrumente pe elevii de la Escuela Libre de Música San Juan, o școală publică din Puerto Rico.
“En mi vida, fuiste turista (în viața mea ai fost turistă)
Tú solo viste lo mejor de mí y no lo que yo sufría (ai văzut doar ce aveam mai bun, nu și cât sufeream)
Te fuiste sin saber el porqué, el porqué de mis herida' (ai plecat fără să știi cauza rănilor mele)
Y no te tocaba a ti curarla', viniste a pasarla bien (și nu era treaba ta să le vindeci, ai venit să te distrezi)
Y la pasamo' bien (și ne-am distrat)”
Versurile de pe suava „Turista” funcționează cu dublu înțeles. La prima vedere, e tot o piesă de dragoste: Benito referindu-se la o fostă relație care a durat prea puțin. Nimic mai clasic pentru un cântec pop. Însă, la un nivel mai profund, cântecul poate fi citit ca perspectiva insulei și trimite pe bune la turiștii care vizitează locuri ca Puerto Rico, se distrează și pleacă fără să încerce măcar să înțeleagă istoria acestor spații.
Aceeași dualitate intervine și pe „BoKete”, un cântec în care compară o iubire pe care vrea s-o uite cu condiția foarte proastă a infrastructurii de pe insulă.
De aquí nadie me saca, de aquí yo no me muevo („de-aici nu mă scoate nimeni, de-aici nu mă mișcă”)
Dile que esta es mi casa, donde nació mi abuelo („spune-le că asta e casa mea, unde s-a născut bunicul meu”)
-insistă Benito pe „Mudanza”, cântec în care leagă povestea părinților lui de cea a țării sale. Pe aceeași piesă, artistul amintește de cenzura impusă de Statele Unite în Puerto Rico în primele decenii ale secolului XX, după ce au invadat insula:
Aquí mataron gente por sacar la bandera. Por eso es que ahora yo la llevo donde quiera, cabrón, ¿qué fue?
Dar probabil cea mai politică piesă de pe dtmf este „LO QUE LE PASÓ a Hawaii”, pe care Bad Bunny renunță la orice subtilitate și se poziționează absolut pentru independența Puerto Rico. Piesa vorbește și despre exodul masiv al tinerilor de pe insulă, din cauza unei profunde crize economice și politice.
Deși nu toate melodiile sunt explicite în denunțurile pe care le fac, albumul „Debí tirar más fotos” este în sine un mesaj politic, spune jurnalistul Hermes Ayala. Bad Bunny încearcă să dea un suflu nou stilurilor muzicale care, timp de decenii, au supraviețuit restricțiilor industriei muzicale și încercărilor de apropriere culturală.
„Cafe con ron”, una dintre preferatele mele de pe album (nu că aș avea puține), celebrează la bomba și la plena, două tradiții muzicale bazate pe percuție din Puerto Rico.
La bomba datează de la începutul perioadei coloniale europene în Puerto Rico. Ea provine din tradițiile muzicale ale africanilor înrobiți în secolul al XVII-lea. Pentru aceștia, bomba era o sursă de exprimare politică și spirituală. Versurile transmiteau sentimente de furie și tristețe cu privire la condiția lor, iar cântecele serveau drept catalizator pentru rebeliuni și revolte. Dar bomba îi făcea și să danseze și să sărbătorească, ajutându-i să-și creeze o comunitate și o identitate. Plena s-a dezvoltat din muzica bomba la începutul secolului al XX-lea în sudul Puerto Rico. Versurile sunt narative. Spun o poveste, abordează teme de actualitate, comentează adesea mișcările de protest politic și oferă comentarii satirice. Plena a fost botezată și „ziarul cântat”.
Și, după acest scurt moment trivia, să revenim la „Cafe con ron”, pe care Benito al nostru colaborează cu grupul muzical Los Pleneros de la Cresta, originar din - ai ghicit - Puerto Rico.
Ce face ca această colaborare să-mi placă enorm e că nicio secundă nu ai impresia că aducerea stilului tradițional în mainstreamul global se face cu jumătăți de măsură sau ca mutare de marketing. E o celebrare asumată 100% și nonironic. Și mi-a înveselit deja multe dimineți.
Tot o plena modernă, ceva mai serioasă, e chiar melodia care dă titlul albumului, piesă cu un mesaj pronunțat împotriva gentrificării.
Bad Bunny plănuiește să continue să promoveze cultura și identitatea portoricană cu o rezidență istorică de 30 de concerte la Coliseo de Puerto Rico. Seria de concerte sub titlul „No me quiero ir de aquí” (trad.: Nu vreau să plec de aici) va începe în iulie. Iar cele peste 400.000 de bilete s-au epuizat miercuri în doar câteva ore.
Albumul a fost lansat alături de un scurtmetraj -regizat chiar de Benito- care îl are ca protagonist pe Jacobo Morales, regizorul acum în vârstă de 90 de ani. Morales este autorul Lo que le pasó a Santiago, singurul film portorican care a fost vreodată nominalizat la un Oscar, în urmă cu aproape 35 de ani. (Da, Bad Bunny nici nu se născuse.) Ulterior, Academia le-a interzis portoricanilor să se înscrie la categoria internațională, forțând cineaștii de pe insulă să concureze împotriva bugetelor marilor studiouri de la Hollywood.
Pe minunatul Morales îl poți vedea și în videoclipul piesei „Baile Inolvidable”, în care joacă o versiune mai în vârstă a lui Benito. Pe interludiul aceleiași piese rostește fraza următoare, pe care nu o mai traduc că (orice) sună mult mai bine în spaniolă:
“Mientras uno está vivo
Uno debe amar lo más que pueda”
Mulțumesc că ai trecut pe-aici, ca escală spre Puerto Rico. Dacă vrei să afli când mai public pe Remontada, abonează-te aici: