Nu m-am gândit niciodată să-mi fac griji pentru Jota

Când iubești oamenii, e aproape inevitabil să-ți faci griji. Pentru ruda care întârzie mult și știi că e la volan. Pentru prietenul plecat în vacanță undeva unde vezi că are loc un uragan. Pentru colega care se luptă cu un diagnostic oribil.

M-am îngrijorat pentru cum își va reveni Virgil din accidentarea care l-a ținut nouă luni pe bară.

Pentru Salah, să nu se prăbușească sub greutatea propriilor așteptări.

M-am temut pentru Nunez că îl va ajunge din urmă tot hate-ul online. Pentru cum va fi afectat Ali de moartea tatălui său.

Dar nu m-am gândit niciodată să-mi fac griji pentru Diogo.

Pentru că Diogo mi s-a părut, în fiecare zi din ultimii cinci ani, la fel de unbreakable ca soarele de iulie din Porto.

Diogo a câștigat cu Liverpool tot ce se putea. În spatele succesului său, n-a urmat ruta clasică pentru fotbaliștii portughezi. Diogo nu și-a petrecut adolescența la vreuna din academiile Sporting, Porto sau Benfica. La 16 ani, încă plătea să joace fotbal la clubul local Gondomar. Acum trei ani, jurnalistul Adam Bate de la Sky Sports l-a întrebat de asta. Diogo l-a corectat. Nu plătea el, plăteau părinții lui. Le era încă recunoscător.

Începutul lui modest nici nu mai conta șapte ani mai târziu când a ajuns la Liverpool, după trei sezoane la Wolves în care arătase că un puști de 1.78 m din Porto se descurcă și-n Premier League. În primele luni pe Anfield, dădea gol după gol ca și cum era cel mai firesc lucru din lume să facă asta. Mai în glumă, mai în serios, spuneam că mă enervează. Nu era vina lui, dar echivalam venirea lui cu finalul erei Firmino. Și-apoi, mă gândeam, niciun jucător de 23 de ani nu ar trebui să fie chiar așa de bun.

Dar Diogo era acolo și-și făcea treaba. Mereu deștept la poziționare. Mereu clinic la finalizare. Și nu lua locul nimănui. Îl desena singur p-al lui.

În toamna lui 2022, a revenit după o accidentare în cea mai bună versiune a lui, una care cumva împrumuta de la Bobby acest spirit de sacrificiu și capacitate de a apărea peste tot unde era nevoie. A pus în paranteză “lăcomia” lui de a marca tot timpul și, atunci când să șuteze el nu era cea mai bună opțiune, a pasat.

În octombrie 2022, a dat toate pasele de gol pentru hatrickul lui Mo. O simetrie pe care nu o mai reușise niciun cuplu de jucători ai lui Liverpool în 27 de ani.

S-a întâmplat în 8 minute. Cu Jota intrat de pe bancă.

În acea toamnă în care a tras ca un obsedat pentru locul pe care și-l desenase singur în 2020, Diogo Jota a devenit unul din preferații mei.

De fapt, era ușor de iubit, pentru că nu făcea absolut nimic doar ca să fie iubit. O vedeai în toate interviurile, în toate clipurile de marketing făcute de club, în mai toate aparițiile sale publice. Jota era, fără rest, el însuși. Vorbea direct, fără script de PR și fără înflorituri. În septembrie 2023, a dat un gol cu câlcâiul contra Leicester care a pecetluit victoria lui Liverpool cu 3-1. S-a purtat ca și cum nu se întâmplase nimic neobișnuit.

Avea o încredere în el care părea de neclintit, dar nu dădea în aroganță sau agresivitate. Unul din momentele mele preferate cu el e, din ianuarie 2022, în meciul contra Arsenal, când i s-a analizat un gol la VAR pentru un potențial offside. A protestat că nu era în offside cu o siguranță uimitoare. Pur și simplu știa. Și avea dreptate.

În octombrie 2023, și-a sărbătorit golul contra Forrest ridicând tricoul lui Diaz, care lipsea din meci pentru că tatăl lui era răpit. A fost unul din rarele gesturi emfatice ale lui Jota. O excepție făcută pentru a-și arăta solidaritatea pentru un prieten apropiat.

În ianuarie, când eram conduși de Forest cu 1-0, a intrat de pe bancă și a înscris golul egalizator doar 22 de secunde mai târziu. Diogo nu și-a așteptat niciodată destinul, s-a dus mereu la întâmpinare. Pe-atunci, comentam doar că e a very Jota thing to do. Azi știm că va rămâne penultimul gol pe care l-a înscris vreodată.

La fel ca în meciul în care a dat un hatrick de pase decisive în 8 minute, Diogo a înghesuit în viața lui scurtă câtă bucurie încăpea. A fost peste 10 ani cu iubita lui din liceu, cu care are trei copii mici. Era și gamer și deseori își celebra golurile luând poziția în care juca Playstation. Uneori participa dimineața în turnee de FIFA online și după-amiaza în meciuri de fotbal offline. Acum două sezoane, era practic singurul fotbalist profesionist care juca în Champions League și pe gazon și video. Cum ziceam, era el însuși fără să ceară voie pentru asta. Și, dincolo de toate finalizările perfecte, asta e ce rămâne.

Nu mai trebuie să gonești, Diogo. Descanse em paz.